Press

    YVES ANAIS, brandul care face conexiunea între natură și om!

    YVES ANAIS se adresează unei nișe elitiste care percepe ideea de „fashion” mai presus de trend-uri sau coordonate limitate în timp. Gențile se nasc din ideea de accesorii statement, atemporale, versatile, capabile să ducă la un nivel superior orice ținută, accentuând fluiditatea unui material natural, prețios, precum lemnul exotic.

    Conceptul YVES ANAIS

    În prim-plan descoperim conexiunea dintre om și natură, prin asocierea inedită a personalității umane care se identifică cu frumusețea complexă a lemnului. Într-o analogie profundă, creațiile YVES ANAIS identifică nevoia femeii urbane de a se reconecta cu natura și de a-și oglindi propriul destin feminin în prețiozitatea acestor accesorii, care capătă strălucire și valoare odată cu trecerea timpului. Gențile YVES ANAIS sunt accesorii unice, emoţionante prin frumuseţea lor simplă care pune în valoare, de fiecare dată, fibra naturală a lemnului.

    Povestea lemnului “Cel mai bun prieten al omului”

    Contactul intim cu o natură rodnică şi darnică prilejuiește descoperirea și cunoașterea unui material nobil şi preţios precum lemnul. Acesta ne însoțește de-a lungul întregului ciclu al vieții și simbolizează o punte de legatură între cer și pământ, viață și moarte, trup și suflet.

    yvesanais-003

    YVES ANAIS propune creații exclusiviste din lemn de nuc, aristocratul esențelor de lemn, simbol de belșug și prosperitate, considerat în Europa sudică, un simbol al norocului. La nivel spiritual, nucul este copacul înțelepciunii creatoare. Conectat cu cerul și pământul, prin ramificația lui asemănătoare unei rețele neuronale, nucul ne favorizeaza energetic, este ușor de modelat, sensibil vizual și impunător în structură. Desenul său frumos, luciul și textura aparte fac din lemnul de nuc, un material potrivit pentru accesorii prețioase.

    Mahonul este pus în valoare în creațiile YVES ANAIS prin sublimarea nuanței sale roșiatice, cu ușoara tentă violet, care se închide de-a lungul timpului și afișează o strălucire și mai roșiatică, atunci când este lustruit. Lemnul de mahon capătă frumusețe și finețe odată cu trecerea timpului, subliniind încă o dată, superba analogie lemn-om.

    Frasinul este un alt lemn prețios pe care îl regăsim în colecțiile YVES ANAIS. Considerat ”copacul lumii”, are conotații magice și un loc aparte în ierarhia vegetală, unde domină pădurile crescând semeț și impunător. În mitologia scandinavă, Yggdrasil, arborele care constituia centrul lumii, era un frasin. Acesta își avea rădăcinile în Infern, iar vârful crengilor atingeau Paradisul, fiind considerat copacul renașterii și al vindecării. Pentru druizi, era copacul din al cărui lemn se ciopleau sceptrele conducătorilor.
    Colecția YVES ANAIS este încărcată de simbolism, iar accesoriile devin amulete purtătoare de noroc, energii vitale și mesaje complexe. Gențile dau un rafinament aparte ținutelor datorită designului curat, pur și sofisticat.

    Creațiile YVES ANAIS sunt disponibile pe www.yvesanais.com
    Vă așteptăm să le descoperiți!

    Sursa: Luxury magazine, winter edit